Introducere

Numărul de magazine online care vând diverse produse este din ce în ce mai mare.

La fel și concurența, indiferent de nișa în care vrei să vinzi.

Așa că, dacă ai un magazin online sau ai de gând să începi acum să vinzi online, trebuie să știi că necesare unui magazin fără promovare este aproape imposibil să mai vinzi online.

Ar trebui să ai în vedere acest lucru înca din faza de proiectare a magazinului tău și să alegi o platformă care permite setarea și utilizarea instrumentelor de marketing de care ai nevoie.

Dacă nu vei face acest lucru de la început s-ar putea ca atunci când vei vrea să implementezi aceste instrumente să ai niște costuri foarte mari.

În acest articol îți voi prezenta pe scurt câteva instrumente care, credem noi este obligatoriu să fie implementate în orice magazin online.

Integrarea cu social media

Social Media este unul din canale de promovare cu cea mai mare audiență în prezent, fie că vorbim de Facebook, Instagram, Youtube sau altele.

Facebook are în România mai mult de 9,5 milioane de utilizatori, iar numărul utilizatorilor de Instagram s-a dublat față de 2016, ajungând la 4 milioane de utilizatori cu vârsta peste 18 ani.

Aceste doua rețele de Social Media fiind cele mai populare în România, ar fi bine ca și tu să le folosești pentru promovare.

Așa cum poate știi promovarea pe Facebook și Instagram se face afișând reclamele tale 

unui public ales pe baza unei audiențe.

Această audiență este creată pe baza unor interese sau preferințe pe care Facebook știe că le au anumiți utilizatori. 

Prin integrarea Facebook Pixel în codul magazinului online se pot crea audiențe personalizate.

Pornind de la vizitatorii site-ului tău, algoritmii Facebook caută alți utilizatori Facebook care au un comportament asemănător cu aceștia.

Pe măsură ce reclamele tale pe Facebook rulează, audiența devine tot mai specifică iar rezultatele din ce în ce mai bune.

O altă direcție în care poți folosi integrarea cu rețelele de Social Media este să le oferi clienților să se autentifice sau să-și creeze un cont pe magazinul tău folosind Facebook sau Google.

Acest lucru ușurează și scurtează foarte mult procesul de autentificare și crează confort pentru vizitatori.

Magazinele create de Multiseco au incluse toate aceste integrări cu rețelele de Social Media.

Promoții speciale

Promoțiile speciale au fost și vor rămâne foarte atractive pentru clienții unui magazin online.

Folosește-le și tu pe magazinul tău pentru a grăbi decizia de cumpărare a vizitatorilor.

Cei mai mulți oameni care vizitează magazinul tău online ajung pe prima pagină (homepage).

Aici ar trebui să ai o secțiune care să prezinte produsele aflate în promoție. Dacă sunt mai multe prezintă pe prima pagină câteva produse la promoție (între 4 și maxim 10 produse) și un link spre o pagină dedicată promoțiilor.

O regulă consacrată în eCommerce este ca prețul normal să fie scris cu un font mai mic (eventual de culoare roșie) și tăiat, iar prețul redus cu font mare și de culoare verde.

Imediat lângă preț sau sub el trebuie să fie amplasat butonul de adăugare în coș. 

Acesta trebuie fie suficient de mare și în contrast cu fundalul paginii pentru a putea fi remarcat cu ușurință de cumpărător.

Cupoane de discount

Cupoanele de discount pot fi generate automat de aplicație și pot fi transmise prin email clienților pentru ai readuce în magazin și ai face să cumpere.

Ai putea să le trimiți clienților tăi cu ocazia zilei de naștere sau cu ocazia unor sărbători.

Poți plasa cupoane de reducere direct pe site, atât sub formă de pop-up-uri care se deschid după un anumit timp de la accesarea paginii sau sub formă de bannere așezate strategic pe site.

Modul de upselling

Un modul de upselling, așa cum îi spune și numele îl determină pe client să cumpere mai mult.

De exemplu, dacă un vizitator vrea să cumpere un anumit produs îi propunem să mai cumpere încă ceva ce ar putea să-i fie folositor sau să cumpere mai multe produse și să beneficieze de un discount.

Pentru a înțelege cum funcționează up-selling-ul, este deja celebru exemplul McDonalds: dacă vrei să cumperi un hamburger vânzătorul te va întreba zâmbind “să fie mare?”

Coșuri abandonate

Rata de abandon în faza de finalizare a comenzilor (checkout), după ce produsele au fost adăugate în coș este între 60 și 80%.

Abandonul se produce atât din cauze care țin de proiectarea defectuoasă a site-ului (proces de check-out complicat), cât și din cauze externe care nu pot fi controlate.

De exemplu, după ce clientul a adăugat produsele în coș sună telefonul sau plânge copilul, iar cumpărătorul pur și simplu uită de coșul de cumpărături.

Putem să-i reamintim cumpărătorului după câteva zile că a încercat să facă o comandă care nu s-a finalizat.

Poți face asta printr-un email în care să regăsească produsele dorite, iar pentru a-l face să cumpere ai putea să-i oferi un mic discount.

Magazinele online create de Multiseco pot automatiza această secvență de pași, crescând astfel considerabil rata de conversie.

Abonare la newsletter

O bază de date cu oameni care au cumpărat este mai mult decât necesară.

Clienții care au cumpărat cel puțin o dată de la tine au văzut că lucrurile merg bine și au deja încredere în tine ca și comerciant.

Dacă ai posibilitatea să le trimiți periodic informări despre promoții, produse noi sau articole care să-i ajute să folosească mai eficient produsele cumpărate, este foarte probabil că vor reveni tot la tine atunci când vor vrea să cumpere din nou.

Gândește-te la asta cași la o relație de prietenie. Dacă prietenul tău nu a mai auzit de tine de ani de zile, e foarte posibil să nu-și mai amintească de tine

La fel se întâmplă și cu cei care au cumpărat de la tine, așa că ține-i aproape și, din când în când oferă-le câte un discount..

Comentarii și review-uri

Comentariile și review-urile la produse sunt dovezi sociale foarte puternice și sporesc încrederea celor care intră pentru prima dată pe site-ul tău.

Studiile arată că oamenii au mai multă încredere în mărturiile celor care au cumpărat și folosesc produsul decât în specificațiile tehnice.

De aceea ar trebui să aduni cât mai multe comentarii și recenzii la produsele tale.

Oamenii sunt foarte comozi și rareori vor reveni să scrie un comentariu sau un review din proprie inițiativă.

Noi implementăm pe magazinele clienților noștri un modul care transmite un email celor care au cumpărat, cu invitația de a scrie un review și un discount la următoarea cumpărare.

Dacă ai întrebări sau nelămuriri lasă un comentariu mai jos, iar dacă crezi că acest articol ar putea să-i ajute pe prietenii tăi distribuie-l.


Pentru o eventuală colaborare ne poți contacta aici.

Descarca Raportul Gatuit

Raport gratuit îți va arăta pas cu pas cum să creezi să să configurezi un cont Google Analytics

Mulțumim! Urmărește căsuța de email pentru că în curând vei primi materialul promis.