8 metode să-ți îmbunătățești o afacere online

Introducere

Dacă ai o afacere care se desfășoară online, acest articol este pentru tine.

Dacă încă nu ai o afacere online, acest articol este pentru tine. Poate te convinge să pornești o afacere care îți poate aduce satisfacții nebănuite.

Articolul care urmează prezintă 8 lucruri pe care trebuie să le faci pentru ca o afacere care se desfășoară online să crească.

Perfecțiunea nu există

Nimic nu este perfect, nici în afacerile online, nici în alte domenii. Renunță, deci la ideea că site-ul tău trebuie sa fie perfect atunci când îl lansezi.

Există pe internet o mulțime de site-uri, care sunt departe de a fi perfecte, și totuși produc o grămadă de bani.

Așa că decât să pierzi timpul căutând perfecțiunea, mai bine lansează-ți site-ul cât mai repede, iar apoi, dacă va fi cazul vei putea să îl îmbunătățești.

Nu spun că site-ul tău poate fi nefuncțional sau urât atunci când îl lansezi, dar trebuie să știi că cei care îți vor vizita site-ul nu sunt la fel de pretențioși ca și tine.

Nu te complica

Atunci când lansează un site, oricine își dorește să aibă pe el cele mai noi și mai interesante chestii. Dacă faci asta, probabil că website-ul tău va arăta foarte bine, dar este posibil să obții un site care se încarcă greu, și este nefuncțional.

Cele mai de succes site-uri sunt și cele mai simple. Trebuie să privești lucrurile prin prisma utilizatorului, care de cele mai multe ori are așteptări diferite de ale tale vizavi de un website.

O modalitate foarte bună de a păstra lucrurile simple este să te concentrezi pe un singur obiectiv major și să adaugi doar acele caracteristici care ajută la atingerea lui.

Cere feedback de la utilizatori

Așa cum spuneam mai sus, ceea ce contează este ce doresc utilizatorii și nu ceea ce vrei tu.

Cere-le părerea înainte de a face modificări pe site. Întreabă-i ce ar vrea sa schimbi și ce nu și întreabă-i de ce. Însă trebuie să fii atent și aici, pentru că cei mai mulți vor spune că vor lucruri pe care nu le vor folosi niciodată.

Fă ca vizitatorii să aibă încredere în tine

În afaceri, încrederea este un lucru foarte important. Pentru a câștiga încrederea clienților unei afaceri online trebuie să faci câteva lucruri:

  • Adaugă mărturii pe site.

Postarea pe site a mărturiilor de la clienții mulțumiți este una dintre cele mai eficiente metode de a crește încrederea în firma ta.

Cele mai eficiente sunt mărturiile video, dar pentru început poți sa folosești mărturii scrise sau printscreen-uri ale unor comentarii.

Nu posta mărturii inventate pentru că cei care le vor citi își vor da seama că sunt false.

  • Adaugă insigne de încredere

Dacă ai un magazin online adaugă pe site însemne ale organizațiilor care certifică că ești un comerciant de încredere (de exemplu trusted.ro).

Mai poți adăuga însemnele Visa și Mastercard, dar și însemnele procesatorului de plăți.

  • Date de contact complete

Dacă în pagina de contact si în footer-ul site-ului afișezi date incomplete, vizitatorii vor avea senzația că le ascunzi ceva, si își vor pierde încrederea în tine.

Afișează întotdeauna datele de contact complete (adresa poștală, adresa de email si numărul de telefon) și datele firmei care este în spatele website-ului (CUI, sediul social, capital social, etc).

  • Videoclipuri

Pune pe site fișiere video care pot fi video tutoriale, prezentări ale unor produse sau servicii, etc. E bune ca în aceste video-uri sa apară un personaj real care poți fi tu sau unul din membrii echipei tale.

  • Apariții în presă

Dacă firma ta a apărut în reportaje, știri sau alte materiale de presă pune pe site referiri sau link-uri spre acele materiale.

Toate acțiunile de mai sus, dar și altele, vor face să crească încrederea celor care vizitează site-ul tău și să treacă la acțiune (să cumpere, să facă o comandă, etc).

Optimizează pentru conversii

Rata de conversie este raportul dintre numărul celor care cumpără sau lansează o comandă  și numărul total al vizitatorilor pe site înmulțit cu 100.

Cu cât acest procent este mai mare, cu atât este mai eficientă strategia ta de marketing. Poți crește acest procent astfel:

  • Testează diferite fonturi

Folosește diferite fonturi și combinații de fonturi atât în titlurile articolelor cât și în conținutul acestora.

  • Fă A/B testing

Testele de tip A/B permit afișarea alternativa a două sau mai multe variante ale unei pagini web. După un timp se compară rezultatele și se continuă cu varianta care oferă cea mai bună rată de conversie.

  • Renunță la anumite elemente de design

Nu folosi elemente de design inutile. Acestea distrag atenția utilizatorului de la acțiunile pentru care a intrat pe site și scad viteza de încărcare a paginilor.

Acest lucru va duce în final la scăderea ratei de abandon (bounce rate) și a ratei de conversie.

  • Background-uri și butoane diferite

Testează diferite imagini și culori pentru background-ul paginilor. Unele ar putea să fie mai atractive pentru utilizatori, altele nu.

Nu contează ce îți place ție, ci ceea ce le place utilizatorilor. Poți vedea ce le place și ce nu făcând teste de tip A/B.

Optimizează pentru motoarele de căutare

Traficul venit din căutările organice este aur curat pentru o afacere online. Este gratuit și vine tot timpul spre deosebire de traficul din reclame care vine doar atâta timp cât plătești.

  • Structură de URL-uri curată

Optimizează URL-urile din cadrul site-ului. Acestea ar trebui să conțină doar litere, cifre și caracterul „-„ în nici un caz caractere speciale ca:[email protected]#&.

  • Tag-uri Title și Description

Aceste doua tag-uri trebuie sa fie unice pentru fiecare pagină. Ele trebuie să descrie conținutul paginii și să fie ușor de citit.

  • Sitemap xml

Crează fișierul sitemap.xml care conține toate URL-urile și transmite-l la toate motoarele de căutare importante (Google, Bing, Yandex, etc). Astfel, paginile site-ului vor fi indexate mai rapid.

  • Optimizare imagini

Google Search Image poate aduce o mulțime de trafic pe site. De aceea, adăugați tuturor imaginilor de pe site descrieri și tag-uri Alt. Roboții motoarelor de căutare vor putea înțelege mai repede ce reprezintă imaginile de pe site.

  • Utilizează tag-urile H1, H2,….

Utilizați în textele de pe site tag-urile H1, H2,… Acestea sunt similare cu capitolele și paragrafele dintr-o carte și ajută la structurarea textului.

  • Link-uri interne și externe

Un aspect foarte important pentru motoarele de căutare sunt link-urile. Cu cât mai multe site-uri importante au link-uri care duc la site-ul tău, cu atât mai mult trafic vei obține din căutările organice.

Vinde, vinde, vinde….

Dacă vrei ca site-ul tău să vândă, afișează mesaje de vânzare peste tot. Nu este nicio problemă să folosești mesaje de vânzare. Uită-te la site-urile mari ca Amazon sau GoDaddy și vezi cât de multe mesaje de vânzare folosesc.

Social media

Sursa

Părăsește cutia

O afacere online nu se termină cu website-ul, ci începe cu el. Dacă afacerea ta nu are o pagină de fani pe Facebook, e timpul să o creezi.

Posibilitățile de promovare în Social Media sunt nelimitate. Ține doar de imaginația să găsești calea.

Concluzii.

În afară de cele enumerate mai sus, există o mulțime de lucruri pe care le poți face pentru a îmbunătăți imaginea unei afaceri online.

Deși nu ar trebui să te oprești niciodată din a căuta noi oportunități, trebuie să-ți prioritizezi sarcinile pentru promovarea site-ului tău. De obicei e bine să te ocupi de sarcinile care sunt cele mai ușor de realizat și aduc cele mai bune rezultate.

Descarca Raportul Gatuit

Raport gratuit îți va arăta pas cu pas cum să creezi să să configurezi un cont Google Analytics

Mulțumim! Urmărește căsuța de email pentru că în curând vei primi materialul promis.